Navigator
Interviu cu regizorul Radu-Alexandru Nica
2011-04-20

Regizorul Radu-Alexandru Nica a pus în scenă, la Teatrul Studio al Universității de Arte Tîrgu-Mureș, spectacolul Sex, de Justine del Corte - scenografia spectacolului este semnată de László Ildikó, muzica îi aparține lui Vlaicu Golcea, iar asistent regie este Jenniffer Corrales. Din distribuție fac parte studenții clasei de masterat, anul I, specializarea Arta actorului: Oana Crișan, Nicoleta Dănilă, Cristina Lupu, Răzvan Chelaru, Eugen Neag, George Sfîrăială, Alin Stanciu. 
Spectacolul a avut premiera marți, 19 aprilie 2011, ora 19.00. 
Următoarele reprezentații ale spectacolului au fost programate miercuri, 27 aprilie 2011-  ora 19.00 și vineri, 29 aprilie 2011 – ora 19.00.





Interviu cu regizorul Radu-Alexandru Nica


E un exercițiu necesar a avea contact cu generațiile mai tinere





sursă foto: sibfest.ro





- În anul 2004 ai absolvit Secția de Regie Teatru de la Facultatea de Litere a Universității Babeș-Bolyai din Cluj. Pe lângă studiile de regie observ că ai studiat și teatrologia la Ludwig Maximilians Universität din München. Cât de mult te-au ajutat studiile de teatrologie în cariera ta de regizor?


- Nu știu, nu-mi dau seama foarte bine. La cursurile pe care le-am urmat la Cluj, se punea foarte mult accent pe teorie, prin urmare ce-mi lipsea foarte mult la școală era practica. Bineînțeles, cunoștințele de teatrologie, cu cât sunt mai vaste, cu atât îți deschid orizontul. Cred că e foarte bine să știi elemente destul de amănunțite din istoria teatrului, din direcții regizorale, ca să-ți dai seama că nu tu ai pus coada la prună, să-ți dai seama în ce descendență te afli, dar și pentru a-ți defini foarte bine căutările; cred că e necesară și o pregătire teoretică. 


- În cazul unui regizor, prea multă pregătire teoretică ar putea strica?


- În mod cert poate să strice, dar trebuie să decelezi ce îți folosește și ce nu. Nu cred că trebuie să te lași controlat sau copleșit de un tip de gândire teoretic. Până la urmă cunoașterea teatrală e, din punctul meu de vedere, una senzorială, una la nivel strict interuman, nu e una teoretică. Asta nu înseamnă că nu am și o apetență pentru teorie, dar în a face efectiv un spectacol, nu știu dacă teoria te ajută, poate fi un factor inhibant. 


- Într-un interviu din revista Scena. Ro (n.r. Scena.ro nr. 7 februarie/martie 2010) declarai “cel mai simplu lucru ca regizor în ziua de azi este să montezi texte de teatru contemporan.” Pentru spectacolul pe care l-ai realizat la Teatrul Studio ai ales un text al Justinei de Corte, Sex, un text contemporan.  Cât de “ușoară” a fost punerea în scenă a acestui text?


- Nu a fost cel mai greu proiect la care am lucrat. Sigur că a judeca sau a te apropia de un text cunoscut este mai dificil, întrucât altele sunt așteptările, acel text este o capodoperă, altfel te apropii de o capodoperă și în alt fel  de un text accesibil, cum este acesta. Pe de altă parte, dacă vrei să aprofundezi lucrul la un text, dacă vrei să faci un spectacol care să transmită ceva, de bună seamă nu e chiar cel mai “ușor” lucru. Probabil că afirmația aceea a mea avea un caracter polemic, legat de tendința excesivă de a se monta strict text contemporan în ziua de astăzi.


- Am vorbit puțin de studiile tale de teatrologie, am vorbit de faptul că ai pus în scenă la Teatrul Studio acest text contemporan – au existat anumite premise teoretice de la care ai pornit în lucrul la acest spectacol?


- Premisele teoretice s-au decelat pe parcurs. Inițial doar le-am intuit. Sigur că e un text în care cumva post-brechtianismul se simte, deci e clar un soi de detașare față de emoție, dar nu aceasta a fost intenția mea; am intuit că mă pot juca cu diferite tipuri de teatralitate, cu teatrul non-aristotelic de tip brechtian, dar spectacolul nu e o demonstrație practică a unei teorii, din partea mea. E, ca toate celelalte spectacole, o căutare care a căpătat o formă, sigur, în funcție și de premisele teoretice, dar, forma pe care o are, e rezultatul strict al întâlnirii dintre mine și oamenii cu care am lucrat. 





- Legat de oamenii cu care ai lucrat.  Tu ai venit la Universitate dintr-un mediu în care ai lucrat cu actori profesioniști. Cum a fost întâlnirea cu actorii încă studenți?


- Foarte bună. În primul rând, e un exercițiu necesar a avea contact cu generațiile mai tinere decât mine, e o gură de oxigen, de gândire proaspătă de care e nevoie dacă vrei să schimbi ceva la tine și nu vrei să te repeți la infinit, la tine ca regizor mă refer. În al doilea rând e și un exercițiu foarte necesar de modestie, adică după ce faci spectacole cu mai multe zeci de mii de euro e foarte bine să faci spectacole cu foarte puține sute de lei, ca să-ți dai seama că teatrul, în esență, nu stă în primul rând în artificii, în soluții uneori exterioare, chiar dacă poate iau ochii, ci în esență este vorba de latura aceasta umană pe care teatrul o are. 


- Ce crezi că au avut de câștigat studenții-actori în urma acestui proiect?


- Sper – aceasta a fost intenția mea -  că au învățat să aibă mai multă încredere în ei și în propria lor creativitate, să nu intre în niciun fel de relație de epigonism față de profesorii lor – ei fiind studenți la masterat – chiar a venit vremea încet-încet să-și ia zborul. Și, sper, că a fost așa ... iar prin modul în care am lucrat, a fost și un fel de oază din asta de libertate fără de care creativitatea nu poate exista. 





- Cum ai lucrat cu studenții?


- Am lucrat cumva fără să simțim că lucrăm. Am găsit modul de a ne simți foarte bine împreună și de a ne apropia extrem de ludic față de text, am adunat foarte mult material, și rezultatul, adică spectacolul, este ceea ce am cernut din acel material adunat inițial și care s-a cristalizat într-o formă, nu știm dacă această formă e cea mai bună, dar, în orice caz e o formă, sperăm noi, coerentă de spectacol. 


- La ce ar trebui să se aștepte publicul în urma vizionării spectacolului?


- La un spectacol despre sex, dar fără scene porno. Noi am abordat tematica dintr-o perspectivă detașată, nu ne-am luat foarte tare în serios, și cred că acesta e cel mai bun lucru, așa e cel mai bine să te raportezi la o tematică încă tabu. 




- Ai vorbit de public, de receptare. În urmă cu câțiva ani ai obținut Premiul Uniter pentru Debut. Cât de importante sunt premiile și recunoașterile de acest gen?


- Nu sunt deloc importante. Cred că dacă premiile nu vin la momentul oportun, dacă nu vin pe un fond bun nu ți se poate face un rău mai mare decât să iei un premiu – cred, la modul foarte sincer, în treaba asta; pe mine acel premiu m-a ajutat la acea vreme, pentru că am putut să lucrez mai mult. N-ar trebui să ne motiveze deloc medaliile și premiile ci să ne mâne, în ceea ce facem, exact dorința noastră de a ne exprima. Sigur, ele sunt necesare pentru cineva la început, dar după aceea, sincer, ce nevoie mai are de premiu Victor Rebengiuc sau mai știu eu cine, când se știe foarte bine că e extraordinar de bun actor, dar, pe de altă parte, aceasta este opțiunea mea, fiecare e liber să creadă ce consideră. Cine dorește premii să lupte pentru premii, pe mine nu asta mă mână în luptă. 


- Deci aplauzele publicului cântăresc mai mult decât un premiu?


- Nici măcar. Și aplauzele cântăresc, în cazul în care ele sunt sincere, dar cel mai mult contează deschiderea oamenilor cu care lucrezi, dacă ei, din punct de vedere artistic, sunt cu un centimetru mai aproape de infinitate, e tot ceea ce contează. 




Interviu realizat de Raluca Blaga – secretar literar Teatrul Studio


***Foto spectacol: Mihaela Romonți - student-regizor, anul II, nivel licență
Calendar

© copyright UAT 2017
created by Smartsoft