Navigator
Interviu cu Cristian Pepino
2010-05-17

Interviu cu Cristian Pepino - președintele filialei Unima din România, profesor universitar al Universității de Artă Teatrală și Cinematografică \"I.L. Caragiale\" din București, regizor  - cu ocazia premierei Magazinul de jucării, de A. Popescu, care va avea loc duminică 16 mai, la Teatrul Ariel, în interpretarea studenților  păpușari masteranzi, anul I, secția maghiară, Universitatea De Artă, Tg- Mureș
 

Bine ați venit. Cu ce sentimente ați sosit,  vă leagă  ceva special de orașul Tg-Mureș?
La Tg- Mureș am avut și am foarte mulți prieteni, și și din această cauză - nu numai că este un oraș foarte frumos - îmi face foarte mare plăcere să vin aici. Mă leagă amintiri foarte frumoase de Tg- Mureș, și la fel și pe soția mea, care și ea a fost entuziasmată de idea, de-a reveni aici pentru două săptămâni, să lucrăm aici. E Oana Leahu, care e o foarte bună prietenă a noastră, și care este decanul Universității de Artă, a tânără regizoare foarte talentată, o profesoară foarte bună. Rudi Moca, un actor extraordinar, cu care am lucrat cu mare plăcere, și foarte mulți alții. Deci mă leagă oamenii, pe care îi stimez și îi  iubesc. Și apreciez munca lor. Asta înseamnă: iarăși actori, cu care am lucrat mai demult la Piatra Neamț cu Cristinela Pădure și cu Radu Olăreanu, care sunt doi actori  minunați, care acum sunt profesori aici la Tg- Mureș, deci sunt foarte mulți, nici nu este timp suficient să-I înșirăm pe toți.

 

Ce părere aveți după o săptămână de lucru, despre studentii, cu care lucrați?
Eu am mai făcut la secția maghiară un Workshop  acum câțiva ani, și a fost foarte interesant. Am făcut niște exerciții pe expresie prin păpușă,  cu care am schițat niște situații bazîndu-mă, mai ales pe improvizațiile lor. S-a văzut calitatea pregătirii lor profesionale, și același lucru țin să-l remarc și acum. Acești studenți sunt deja foarte buni păpușari, foarte buni actori. Au avut o pregătire foarte serioasă, au făcut a școală foarte serioasă, și de cea mai bună calitate. De aceea mi-a fost foarte ușor să lucrez cu acest colectiv: care sunt foarte talentați, foarte inimoși, foarte silitori, foarte entuziaști. Și cu care ne-am și înprietenit, îi consider prietenii mei de acum, și sper, că și ei ne consideră pe noi prietenii lor.

 

Ca „ militant” al cauzei păpușarilor -  sunteți persoana care ați făcut personal foarte mult, ca meseria aceasta să intre în sistemul academic – cum vi se pare munca de aici, ce considerați, că mai trebuie făcut pentru învățământul superior al păpușarilor?
Sunt de părere, că e un drum foarte bun, care trebuie continuat. Nu sunt pentru a schimba neapărat ceva, sau a face ceva nou, atunci când lucrurile merg bine. Aveau chinezii antici o anumită concepție despre guvernare, despre conducere în general. Ei spuneau, că cea  mai bună conducere este cea, care nu se amestecă atunci, când lucrurile merg bine. Deci numai atunci, când nu merge ceva, trebuie intervenit. Deci nu trebuie - după cum sunt acuma tot felul de tentative de reformă, care nu au substanță defapt, și care încearcă să ascundă niște reduceri de personal, sau ceva de genul ăsta. Deci eu nu sunt pentru reformă, ci am încredere în profesorii, care au deja o experiență și care știu foarte bine ce să facă cu studenții. Sigur, că ar fi bine, de exemplu, să avem cu toții o colaborare cu secțiile de scenografie. Noi la București am realizat-o mai puțin, decât ne-am fi dorit. Nu au venit toți studenții de la scenografie, care sunt foarte solicitați (au venit câte unul în fiecare an, într- adevăr) la examenele de regie, de actorie și așa mai departe, și la propriile proiecte de clasă. Deci cam asta este problema, de care suferim în general (mă refer acum la școala mea).

 

Și aici încercăm să facem posibilă colaborarea dintre secții.
Am văzut un spectacol excelent făcut de această grupă cu care lucrez acuma, pus în scenă de Gavril Cadariu, este un fel de balet cu păpuși, cu imagini foarte frumoase. Și am înțeles, că imagistica spectacolului a fost gândită de un scenograf, Lukács Ildikó. A făcut un lucru extraordinar. Pentru că în domeniul nostru, defapt, pornim de la reprezentarea plastică a personajului. Dacă reprezentarea personajului este potrivită, este expresivă, îl va ajuta pe păpușar să joace foarte bine personajul. Dacă păpușa nu este realizată într-un mod artistic, profesionist, cu această expresie plastică a caracterului, lucrurile vor merge ceva mai greu.

 

Deși ați fi putut alege și scena mare, ca regizor, totuși ați ales să lucrați preponderent pentru teatrul de păpuși. De ce considerați că este importantă spectacolul de animație?
Am avut șansa să cunosc și să admir spectacolele unor mari creatori din domeniu, ca Margareta Niculescu, Ștefan Lenkisch, de la Teatrul Țăndărică, Antal Pál, de la Tg-Mureș, Pál Fux de la Oradea, Kovács Ildikó de la Cluj, care a lucrat la mai multe teatre. Și cunoscând aceste spectacole de un nivel artistic deosebit, mi-am dat seama, că e un domeniu, în  care pot să activez, mai ales că eu am și o înclinație către expresia vizuală, către artele plastice. Eu vreo cincisprezece ani am crezut, că voi da la grafică și că voi deveni artist plastic. Știu să desenez, să modelez, și e un domeniu în care pot să mă manifest. Deci pot să-mi manifest și plăcerea de-a crea imagini, de a lucra cu actorii. Asta pe deoparte. Pe de altă parte, perioada în care m-am format în primii ani de regie, a fost o perioadă în care cenzura se manifesta din ce în ce mai puternic și aveam probleme, când vroiam să fac spectacole așa spre sufletul meu și pe texte pe care mi-le doream. Teatrul de păpuși era un loc mai ferit de problemele acestea. Dar asta nu în primul rând. În primul rând pentru că mi- a plăcut teatrul de păpuși, și am simțit că aceasta este lucrul, care îmi face plăcere să-l fac. În al treilea rând, poate nu în ultimul rând, la Constanța am făcut un spectacol cu o trupă, care era atunci cea mai bună din țară, cea mai bună trupă de păpușari: cu Aneta Forna Cristu, cu  Georgeta Nicolau, Vasile  Hariton, Ioana Jora cu Mircea Romanescu, Tina Romanescu, păpușari excepționali și actori excepționali. Și am lucrat cu ei un spectacol și după câteva repetiții ridicasem așa, aproape toată piesa. Și au venit pe scenă cu toții după o pauză, m-au chemat și mi- au spus, că vrem să vă spunem ceva. Ce s-a întâmplat? Ziceau: vrem să vă rugăm, să veniți să fiți regizor la noi. A fost un moment, care m-a emoționat foarte mult. Bineînțeles,că am venit și m-am angajat la Constanța, la păpuși. Am lucrat foarte mult și am avut mari succese pe plan național și internațional. Am luat marele premiu la Zagreb, și numeroase premii în țară, la festivalurile din țară. La Festivalul Ion Creangă, am luat odată șaisprezece premii pentru un singur spectacol. Vă dați seama, că am avut ceva succes din acest punct de vedere. Și după șase ani de activitate la Constanța, cine era atunci director la Țăndărică, Radu Boroianu, m-a invitat să vin la București. Și așa m-am mutat la Țăndărică, unde , în fine în’90 după evenimentele din ’89, am demarat școala, secția de păpuși la Institutul de Teatru, cum se chema atunci, acum Universitatea Națională de Teatru și Film. După asta, prin ’96, m-am mutat cu cartea de muncă la Universitate, pentru că așa era normal, pentru ca să pot să-mi văd de treburile în învățământ. Așa era firesc să fie. Cu studenții iar am avut parte de multe premii în străinătate, multe turnee în străinătate. A fost o perioadă foarte bună, pentru că atunci era o foarte bună colaborare între Universitate și Teatrul Țăndărică, care ne asigura realizarea păpușilor, care la noi este foarte importantă. Deci fiind lucruri făcute în condiții de teatru, se lucra în condiții de teatru și sigur, că și proiectele noastre erau mai puternice, pentru, că aveam posibilitatăți. Aveam tehnicieni, aveam ateliere. Relația de colaborare mai există și acum, însă mai puțin pe planul construcției de păpuși. Dar se asigură partea tehnică, ceea ce e mare lucru.
 Dealtfel la noi, apropo, de neajunsurile pe care le are învățământul nostru artistic, sunt legate de inexistența și a unei secții de scenotehnică. Ca să nu mai vorbesc de light-design și sound-design, care sunt esențiale, și care în străinătate sunt practicate de către oameni pregătiți, de  către oameni cu școală de specialitate, nu de către oameni, care au ajuns întâmplător aici. Care dealtfel sunt talentați, unii sunt foarte competenți, dar uneori rămâne câte un gol, când dispare, când pleacă câtecineva. Râmâne câte un gol imens și e foarte greu de găsit cineva, care se pricepe. În absența unei școli  este foarte greu să găsești un om format. Știu că de cățîva ani încearcă UAT din Tg-Mureș să realizeze specializarea aceasta, dar nu a fost sprijinită suficient. Dar ar fi un lucru nemaipomenit și care trebuie făcut de cineva în țara asta odată și odată. În străinătate există studenți, care învață din anul I, făcând light design, sau sound design pentru colegii lor. Sau fac regie tehnică pentru colegii lor, din anul parel. Așa am văzut la Amsterdam, de exemplu, și funcționează foarte bine.

 

Aș vrea să vă întreb despre povestea, care urmează să fie prezentată duminică în premieră, despre Magazinul de jucării.
Eu, poate e ciudat, că am venit cu o piesă românească aici, dar vă spun sincer, eu nu sunt destul de familiarizat cu dramaturgia maghiară de gen. Dar am ales această piesă, pentru că un autor foarte valoros. Nu prea cunoscut. Dar eu am pus opt piese de ale lui, toate sunt foarte bune, foarte frumoase. Și mi se pare un text foarte valoros. Dealtfel piesa acesta a fost pusă la Budapesta, la Varșovia, în mai multe teatre de păpuși din Europa. E o poveste foarte simplă, dar foatre profundă, foarte interesantă. Și ca scriitură dramatică, cu personaje interesante, cu situații interesante. O piesă foarte bună, care oferă studenților roluri interesante, pe care le au de studiat și interpretat. Deși poate fi jucată pentru copii, dar cred, că și un adult va gusta profunzimile acestui text.
 

Mulțumesc frumos, și multă baftă la premieră.                        

 

Interviu realizat de Kozsik Ildikó

Calendar

© copyright UAT 2017
created by Smartsoft